Gheorghe Dincă negociază, din pușcărie, cu cei patru copii ai săi. Cine este emisarul MONSTRULUI de la Caracal

Gheorghe Dincă negociază, din pușcărie, cu cei patru copii ai săi. Cine este emisarul MONSTRULUI de la Caracal
Publicat: 18/04/2024, 07:00
Actualizat: 18/04/2024, 11:22

Gheorghe Dincă intenționează să ajungă la o înțelegere cu cei patru copii ai săi, care l-au abandonat complet încă de când au aflat, din presă, ce acuzații sunt aduse pe numele tatălui lor. Deținutul a apelat la ajutorul singurei persoane care nu-l privește ca pe un monstru.

Condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, după ce le-ar fi răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, Gheorghe Dincă a luat-o pe calea Domnului și s-a pocăit. Dincă și-ar fi recunoscut păcatele în cadrul unei spovedanii, după care a fost botezat de pastorul Viorel Lupu, un credincios care are o veche și strânsă legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Pastorul, care se ocupă în special de condamnații cu pedepse grele și care nu sunt căutați de nimeni la penitenciar,  a declarat, pentru Gândul, că încearcă să-i convingă pe copiii lui Gheorghe Dincă să-și accepte din nou tatăl.

Duhovnicul lui Dincă i-a sunat pe toți cei patru copii

Duhovnicul deținutului ar fi luat legătura cu fiecare dintre cei patru copii, trei băieți și o fată, să vină în vizită la părintele lor, încarcerat la Penitenciarul Craiova, în regim de maximă siguranță.

I-am sunat pe toți patru. Încerc să-i conving să facă pace cu tatăl lor, să-l accepte din nou, așa cum este. Până acum s-au făcut progrese, au vorbit la telefon, dar nu au trecut niciodată să-l vadă. De fapt, pe Gheorghe Dincă nu-l caută nimeni și ca urmare nu primește nici bani și nici pachete”, a spus Viorel Lupu.

Deținutul Dincă a fost nevoit să facă pace și cu restul pușcăriașilor, în condițiile în care, după ce crimele oribile pe care le-a comis au fost intens mediatizate, mulți dintre deținuți au anunțat că intenționează să-l bată sau, mai rău, să-l omoare.

Ulterior, după ce s-a pocăit și a început să participe la slujbele evangheliștilor, Dincă ar fi considerat că a venit momentul să se împace și cu cei patru copii. Până acum, însă, nu s-ar fi înregistrat vreun progres notabil.

Ultima victimă a sunat la 112

La data de 24 iulie 2019, Alexandra Măceșanu, atunci în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă, din comuna Dobrosloveni, pentru a se întâlni cu un prieten, la Caracal.

Alexandra a făcut autostopul, Gheorghe Dincă a oprit, fata s-a urcat în mașina lui și de atunci nu a mai fost văzută niciodată. Dincă a dus-o pe Alexandra în casa lui din Caracal, unde procurorii DIICOT susțin că a violat-o, apoi a ucis-o și i-a ars cadavrul într-un butoi din tablă aflat în curtea casei lui.

Deși Alexandra a reușit să sune de trei ori la numărul 112 și să ceară ajutor, în speranța că va fi scoasă din casa „monstrului din Caracal”, polițiștii au așteptat 19 ore, până a doua zi dimineață, ca să intre în curtea lui Gheorghe Dincă, când deja fata nu mai era.

Ulterior, polițiștii au descoperit că numele lui Gheorghe Dincă este legat de o altă dispariție, cea a Luizei Melencu, în aprilie 2019, când avea 18 ani.

Luiza fusese văzută ultima dată tot în Caracal, în timp ce urca în mașina lui Gheorghe Dincă, care a oprit pentru că tânăra făcea autostopul pentru a ajunge acasă, în comuna Dioști.

Ancheta procurorilor DIICOT a arătat că Luiza a avut aceeași soartă ca și Alexandra Măceșanu.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Gheorghe Dincă, interviu în premieră națională din pușcărie. „Am recunoscut crimele sub tortură!”-Partea I

EXCLUSIV | PREMIERĂ NAȚIONALĂ. Declarații șocante ale lui Gheorghe Dincă despre cum a chinuit-o pe Alexandra Măceșanu (Partea II-a)

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Testamentul Monicăi Tatoiu. Ce se întâmplă după moartea femeii de afaceri
Zodii imposibil de abordat. Foarte greu le intri în voie
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Câți dintre români fac sport și care sunt activitățile preferate?